Farul de la capătul lumii: Casa visurilor mele

Ai citit „Farul de la Capătul Lumii” de Jules Verne? 

Eu am fost un fan înrăit al autorului francez Jules Verne. Înrăit. 

Ce a scris Jules Verne m-a fascinat până la neverosimil. 

Am devorat toate cărțile scrise de dumnealui... bine, toate acele cărți pe care le-am găsit în bibliotecile din satul meu moldovenesc. 

Și cred că unele au fost cenzurate de regimul comunist aflat la putere când eram eu copil. 

„14 nuanțe de roșu - Amintiri din copilăria comunistă” 

Dar să trec la... realitate. 

În 2019 am construit o casă în satul meu natal, Gherăești, județul Neamț. Două luni a durat construcția. La sfârșitul lui martie am turnat temelia, la sfârșitul lui mai a intrat mama în ea. Viteza lumii. 

Am descris procedeul și motivele aici (apasă - vei fi condus pe un alt blog). Dacă ești interesat. 

Două luni în care am îmbătrânit ca-ntro sută de ani. 

Dar ce zic o sută? O mie! O mie de ani! 

Această casă a fost și este pentru o femeie care a născut și crescut 10 copii = mama mea. 
Este locuința ei cu tot confortul necesar. 

Am spus tuturor că această casă a fost visul mamei mele, dar oamenii care nu pot concepe un asemenea gest de iubire necondiționată și dăruire absolută au concluzionat că ce-am făcut, este pentru mine în primul rând. 

Acești oameni, mulți dintre ei foarte apropiați, nu m-au cunoscut niciodată ori ce cred ei că știu despre mine este bazat pe... scenarii din capul lor. 

Când oamenii te critică, te acuză și te condamnă pentru ceea ce faci bine, eu zic că o fac pentru că ei nu știu și nu-nțeleg ce-nseamnă să faci bine dezinteresat.

Ei nu știu cum să facă asta, pentru că ceea ce ei fac, fac cu interes. 
Ori dacă știu cum e să ajuți dezinteresat, nu știu ce-nseamnă să ajuți când este absolută nevoie, nu când ai posibilitatea, chef, timp... 

Tot ce-am avut este investit în locuința aceea. 

Mi-am pus întreaga existență în pauză... eu nu trăiesc pentru mine, trăiesc doar să plătesc datoriile pe care le-am făcut cu casa... că n-am avut eu atâta bănărit... 

Am fost, sunt și voi fi criticată, disprețuită și condamnată pentru tot ce fac pentru alții. În acest caz specific: casa mamei mele.

Orice aș spune, orice aș face este discreditat și toate sacrificiile și meritele îmi sunt complet negate.  

Așa sunt oamenii, și, sincer, nu m-am așteptat la admirație și recunoștință. Nu pentru asta am făcut ce-am făcut. Știam că am să fiu tratată așa. Nu este nimic nou. Știam și tot am făcut. 

Am făcut pentru că era vital pentru mama. 

Sunt mândră de mine? 

Absolut deloc. 
Am făcut ce trebuia făcut. 

N-am urmărit gloria și gratitudinea. 

Dar m-aș bucura dacă oamenii apropiați ar înceta să mă judece și să mă căsăpească pentru toate acțiunile mele de caritate. 

Nu am nevoie de mulțumiri, dar nici de un asemenea comportament meschin. 

Casa ce am făcut nu este foarte mică, dar nici nu-i uriașă, are mansardă. Și aceasta a fost făcută așa... fără un scop precis. Știam că n-o să am modul s-o fac locuibilă, dar m-am gândit că s-ar putea dormi și-ntr-o cameră „la roșu”, în cazuri extreme. 
Plus că era nevoie de spațiu de depozitare. 

Niciodată, dar absolut niciodată n-am avut în plan să mă-ntorc în satul natal. Să construiesc o casă și să locuiesc acolo. 

Niciodată!!! 

Un asemenea vis ar fi fost un coșmar pentru mine.  

M-am întors în sat și-am am construit o casă pentru mama mea. Din banii mei, da. Bani pe care nu i-am avut. 

Și numai eu știu cât de greu a fost.

Numai eu. 

Atât. 

Să fii criticată și condamnată constant după ce te-ai târât pe pământ de disperare, că nu mai aveai de la cine să ceri cu împrumut, ca să-i ofer condiții decente mamei tale, este absolut diabolic. 

Nu mă mai doare, dar nici nu dansez de bucurie.

Nu fac nimic în ciuda altora. Fac pentru binele multora. 

Aș vrea ca cei apropiați care mă judecă și condamnă fără regrete, să mă creadă și să mă vadă așa cum sunt, dar asta-i o utopie. 

Eu știu ce-am făcut și de ce. Eu dorm bine noaptea, căci ce-am făcut și fac este un bine imens, din orice perspectivă. 

Universul știe și el. Și cred că ce-mprăștii în univers se va revărsa asupra ta. Dacă nu în existența asta, poate în cealaltă... sau cealaltă. 

Dar sincer, vreau doar să fiu lăsată-n pace să-mi văd de viața mea, așa cum își văd călăii mei. 

Vrei să știi care-i casa visurilor mele? 

Un far la capătul lumii, cu o ușă roșie. 

Pe cuvânt de onoare. 

La asta visez de mică. 

Solitudine absolută. Pace. 

Fotografie de pe Pixabay

Tristan da Cunha cel mai îndepărtat loc din lume.